Educaţie
Am absolvit Facultatea de Medicină Generală, din cadrul Universităţii de Medicină și Farmacie Timisoara, în anul 1991.
Între 1996-2001 am efectuat rezidenţiatul în Spitalul dr. Dumitru Popescu, actualmente secţie a Spitalului Municipal de Urgenţă Timisoara, acolo unde-mi desfășor și acum activitatea.
Atât în domeniul obstetricii cât și al ginecologiei am participat la numeroase congrese, cursuri de perfecţionare și stagii de pregătire, obţinând specializări și competenţe în instituţii recunoscute internaţional.
Supraspecializare în oncoginecologie la Institutul Oncologic “Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca.
Cursursuri de specializare în Chirurgia laparascopică la IRCAD_EITS Strasbourg, în chirurgia afecţiunilor benigne, oncologiei ginecologice, endometriozei și tulburărilor de statică pelvină, sub indrumarea Prof. Arnaud Wattiez, nume de referinţă în chirurgia laparascopică mondială.
Specializare în histeroscopia diagnostică și intervenţională la European Academy of Gynecological Surgery, Leuven, Belgia sub îndrumarea Prof Rudi Campo.
Specializare la Clinica Gemelli Roma în tratamentul cancerelor genitale sub îndrumarea Prof. Ana Fagotti, Prof. Eric Leblanc, Prof, Christard Koller.
Contactele cu aceste nume de referinţă în domeniile lor, mi-au permis să introduc tehnici moderne în activitatea de zi cu zi, efectuând în medie aproximativ 250 de intervenţii chirurgicale pe an în toate domeniile:
- afecţiuni benigne ginecologice-chistectomii ovariene, miomectomii, histerectomii totale sau subtotale, efectuate exclusiv laparascopic sau prin abord combinat laparascopic și vaginal.
- oncologie ginecologică (col, uter, ovar) prin abord classic sau laparascopic
- endometrioză pelvină
- uroginecologie – în varianta vaginală sau laparascopică, tratamente chirurgicale pentru incontinenţă urinară sau prolaps vaginal.
Chirurgia Sânului, pentru patologie oncologică.
În domeniul obstetricii am obţinut acreditarea Fetal Medicine Foundation pentru testele de screening de trimestru unu, efectuând de-a lungul carierei peste 2000 de nașteri pe cale vaginală sau prin operaţie cezariană.
Tel: 0784 251 911
email: dr.bacila@fetogyn.ro
Program consultaţii: luni, marţi, joi 15-20, vineri 14-18.